Magia sărbătorilor ne-a cuprins, iar febra cumpărăturilor pare să nu mai treacă. În timp ce unii aleargă prin magazine de zile întregi și planifică darul perfect, până la cel mai mic detaliu, există și oameni care au preferat să nu se streseze din septembrie, dar ce să vezi: au mai rămas doar câteva ore până vine Moșul, iar spirdușul nu are nimic pus în sacul lui. Ce facem în situația asta? Nu, nu lăsăm sania goală iar renii întristați, ci dăm fuga la mall și alegem o variantă cu care mergem la sigur. De ce la mall? Pentru că, în această perioadă, curierii au o misiune mai importantă: frământatul cozonacilor!
Cărțile sunt un cadou universal, potrivit indiferent de vârstă, atât femeilor, cât și domnilor din viața noastră. Trebuie să cunoșteți doar câteva lucruri despre persoana pe care urmează să o cadorisiți și de preferat este să îi oferiți o carte la care nu a avut accesul până acum. O puteți personaliza cu o dedicație pe prima pagină sau un bilețel drăguț atașat și, iată cum ați rezolvat în doar câteva minute. Găsiți o sumedenie de opțiuni în Cărturești, în insulele de tip anticariat sau chiar în supermarketuri!
Poate ai auzit și tu că diamantele sunt cele mai bune prietene ale femeilor, dar e timpul să te convingi! Magazinele cu bijuterii pot să fie o alegere ideală, mai ales dacă optezi pentru consilierea celor din magazine care sunt obișnuiți cu clienți grăbiți și nehotărâți. Dacă bugetul nu îți permite o bijuterie scumpă, nu trebuie să te îndepărtezi! Găsești variante extrem de versatile din materiale inoxidabile sau bijuterii placate cu argint/aur care au un preț mai mic și arată la fel de bine. Mai are rost să vă spun să fugiți către Pandora?
Stați liniștiți, nu o să vă recomand o cană ci o punguță de ceai! Oricât de banal ar suna, ceaiul a devenit din ce în ce mai popular și în țara noastră ca băutură de specialitate. Mă refer la un sortiment aromat, special creat pentru perioada Crăciunului, poate într-o ediție limitată, care să surprindă prin gust și mireasmă. Le găsiți, de asemenea, în Cărturești sau în Demmers Teehaus.
Colecția mea de lumânări parfumate spune că niciodată nu poți avea prea multe! Ador mirosurile lor, mai ales în perioada Crăciunului, când comercianții scot ediții limitate care sunt de-a dreptul delicioaseee! Partea bună este că puteți să găsiți variante extrem de accesibile din punct de vedere al bugetului. Preferata mea din această perioadă este de la Pepco, în varianta Caramel Sărat. Miroase a Crăciun, este într-o cantitate mare, iar prețul a fost de doar 16 lei. Anul trecut am fost cucerită de cele de la Glade cu măr și scorțișoară, dar și varianta cu vin fiert, așa că dacă le găsiți cumva în supermarket, să știți că își merită fiecare bănuț.
Fugiți la cumpărături și transformați-vă în cei mai harnici spiriduși! Dar nu uita: cele mai frumoase cadouri sunt cele oferite din suflet, pentru persoanele cu adevărat dragi vouă! Sărbători frumoase, cu pace și liniște!