Zilele trecute mi-a scris prietena mea, plângându-se că nu mai rezistă să stea în casă şi că a trecut deja o săptămână. I-am răspus liniştită că şi eu stau de o săptămână şi lucrurile sunt ok, iar eu mă simt bine chiar şi în situaţia asta. Şi atunci a venit reacția ei „where are you from? What planet? You’re not a human anymore”. Well, i don’t know what to say…
Ştiu că sunt mulți oameni care nu se simt comod în situația actuală, şi înțeleg perfect, însă trebuie să ne gândim puțin mai departe de asta. Spre exemplu, în urmă cu două săptămâni încă eram nevoită să mă deplasez la job, acolo unde intram în contact cu foarte mulți oameni. Credeți-mă, nu m-am simțit comod sau safe nici măcar o secundă, şi îi invidiam pe cei care aveau posibilitatea de a sta acasă, iar pe de altă parte nu îi înțelegeam de ce nu aleg să se bucure de comfortul şi siguranța oferită de propriul cămin, ieşind la mall sau în parc.
De altfel, atunci a fost ultima zi când am ieşit din casă. Da, au trecut 13 zile în care totul (facultatea, jobul, ieşirile la masă) s-a mutat în apartamentul nostru, şi ghiciți ce: nu am avut timp să mă plictisesc sau să percep situația actuală ca fiind una negativă, căreia nu îi pot face față. Din contră, sunt destul de activă, chiar mai mult decât într-o zi obişnuită, şi asta deoarece acum lucrurile sunt mult mai „compacte”, mai accesibile, iar timpul pe care îl petreceam pe drum spre job, facultate sau alte activități a fost eliminat.
Pe scurt, ziua mea în situația de self-isolation, arată cam aşa: mă trezesc dimineață cu puțin înainte de ora 9 şi îmi realizez rutina de skin-care, după care iau micul dejun. De obicei încep programul de muncă, care ține 6 ore plus o oră pauză în care mănânc de pranz. Asta e poate cea mai ciudată parte, să iau pauză acasă…anyway. După asta îmi fac programul de exerciții fizice, încerc să nu leşin şi să îmi revin repede :)). Tot în perioada asta particip şi la un curs destul de important de project management, iar toate task-urile echipei se fac acum de acasă, în timp ce „negociem” prin mesaje. Mai rămâne pregătirea cinei şi Netflix. Sunt zile în care fac curat, îmi aranjez hainele, citesc sau editez videoclipuri.
Nu glumeam când spuneam că sunt mai activă decât în mod normal, pentru că a dispărut cumva oboseală, iar dacă înainte mai dădeam skip cursului de la facultate pentru că nu avusesem timp să mănânc şi nu mai aveam putere după job (asta era scuza perfectă), acum chiar nu am niciun pretext de invocat. În plus, locuiesc împreună cu iubitul meu care face cele mai bune paste (pentru care s-a luptat în supermarket 🙂 ), care urmăreşte toate ştirile şi cu care îmi petrec câteva momente pe balcon, sau „afară” cum spunem noi.
Cred cu tărie că ne putem păstra doza de optimism şi ne putem ține prinşi cu munca, gătitul, serialele, sportul sau orice altceva vă face să uitați de lumea exterioară. Stați în case şi aveți încredere că lucrurile se vor îmbunătății, iar noi vom putea ieşi din nou la mall, în parc sau la restaurantul preferat. Până atunci avem acces aproape la orice prin mediul online şi sunt o mulțime de aplicații care ne pun la dispoziție servicii de delivery, pornind de la restaurante, la farmacii sau articole de beauty şi fashion. Personal le utilizez şi aleg opțiunea de a fi lăsate la uşă, de unde le dezinfectez şi în mai puțin de o oră am tot ce îmi doresc, fără să părăsesc casa.
Aşadar, bucurați-vă de cei alături de care vă petreceți această perioadă, profitați la maxim de timpul pe care îl aveți la dispoziție şi relaxați-vă. Nu uitați #staysafe and #stayhome. ♡
.